Iata, intr-o trista traditie de a nu ne slavii cum ar trebui eroii, nelinistitul Marian Burlacu se dovedeste si foarte sensibil afectiv. Aduce in contemporanul nostru, din ce in ce mai putin atent la subtilitatile vietii, un semn de grandoare umana, imaginea poetului si rugbystului Tudor George-Ahoee.
Acesta a onorat lumea rugbyului nostru cu pasiunea constanta pentru maretia jocului dar si cu atat de fertilul lui talent poetic. Ahoee a fost si este o figura cu totul speciala, asa precum George Vraca si Ilarion Ciobanu – in teatru si in film, academicianul Titeica, in fizico-matematici sau Ascanio Damian – in arhitectura, a adus din rugby in literatura, prin fertilul lui talent poetic, robustetea si scanteia perena de frumos al vietii, descoperit fericit de acesta in campul de rugby.
Pana prin anul 1990 impunatorul salut “ahoee” se auzea clar si oricum perturbator, fie pe strada, fie intr-o crasma, dar mai sublim pe Parcul Copilului, leaganul rugbystic si al poetului. Asa, mi-am inchipuit ca salutul lui unic, ce avea si o tenta de chemare la lupta al anticilor greci ce-i inspira atat si harul poetic, pica, simbolic, bine rugbyului nostru, in continua cautare de definire social-sportiva. Acesta, cu nota lui ancestral salbatica, era amplificat si de figura pitoreasca a „luptatorului”: sanguin in gesturi si vorba, voluminos la trup, cu barba „apostolica”, impunatoare!
In anul 1955, la prima editie a campionatului national de juniori, in finala s-au intalnit Constructorul Bucuresti si Locomotiva Grivita Rosie. La prima echipa (in care alaturi de Ad.Mateescu, I.Sava, S.Niculescu, M.Horsa, Th.Witing, Gr,Antimoianu jucam si eu), antrenor era vestitul Mítica Ionescu iar la griviteni tanarul Tudor George. Chiar de atunci acesta spargea tipare facand dovada unei pedagogii speciale, care prin inedit (le mai si recita poezioare copiilor veniti la joaca), strangea in jurul balonului oval un grup extraordinar de valori sportive si umane, ce in urmatorii ani avea sa domine net disputa juniorilor. La imboldul lui Ahoee rugbyul nostru avea sa se imbogateasca cu mari talente precum: Bebe Nasta, M. Tibuleac, M.Oblemenco, M.Vusec, V.Irimescu si multi altii.
Daca in acea finala (arbitrata de Titi Ionescu), antrenorul Ahoee a fost mai mult poet iar laurii au revenit Constructorului, in editiile urmatoare (1956 si 1957) titlul a reveni clar grivitenilor, antrenorul-poet luandu-si portia de glorie sportiva, pentruca cea poetica avea sa-i revina peste ani cu vasta-i trilogie.
In volumul „Sub semnul lui Hercules” rugbyului si oamenilor lui, poetul le-a inaltat „coloana inifinita” de sublim.
In anul 1986 la aniversarea a 10 ani a CSS Locomotiva i-am cerut poetului sa-mi faca versurile unui imn-mars pentru echipa. M-a chemat la el acasa, locuia pe langa Stadionul Dinamo. Cam intr-o jumatate de ora mi-a dat versurile, din care redau refrenul:
Locomotiva club de c.f.r.-isti
Locomotiva club de bravi rugbysti
Rugby-i viata, lupta, joc sublim
Rugby-i tineretea ce-o traim.
Ce m-a frapat, pe langa rapiditatea versificarii, a fost pozitia in care creia. Bine, locuinta era ca al unui mare boem, un fel de hippy. Acesta, culcat pe spate si fara perna, picior peste picior cu un caiet desupra pieptului scria intr-o pozitie destul de incomoda. M-am gandit atunci ca maestrul isi cinstea marele lui talent poetic cu un chin aidoma rugbystic, luat de prin placaje si gramezi spontane.
In fine, gandesc acum ca la imboldul generos si rascolitor al jurnalistului, Ahoee, acel minunat om, acea figura sclipitoare, merita sa adune la blogul sau tot omagiul si admiratia pentru splendoarea ce a daruit-o sufletelor noastre.
Probabil, si cu siguranta, cei care ii poarta totala recunostinta pentru botezul intru rugby, fostii lui juniori de acum o jumatate de secol, nu vor ramane ultimii la acest portret-remeber.
Salut cu caldura toata lumea rugbyului nostru.
VASILE CONSTANTIN-MAO
Acesta a onorat lumea rugbyului nostru cu pasiunea constanta pentru maretia jocului dar si cu atat de fertilul lui talent poetic. Ahoee a fost si este o figura cu totul speciala, asa precum George Vraca si Ilarion Ciobanu – in teatru si in film, academicianul Titeica, in fizico-matematici sau Ascanio Damian – in arhitectura, a adus din rugby in literatura, prin fertilul lui talent poetic, robustetea si scanteia perena de frumos al vietii, descoperit fericit de acesta in campul de rugby.
Pana prin anul 1990 impunatorul salut “ahoee” se auzea clar si oricum perturbator, fie pe strada, fie intr-o crasma, dar mai sublim pe Parcul Copilului, leaganul rugbystic si al poetului. Asa, mi-am inchipuit ca salutul lui unic, ce avea si o tenta de chemare la lupta al anticilor greci ce-i inspira atat si harul poetic, pica, simbolic, bine rugbyului nostru, in continua cautare de definire social-sportiva. Acesta, cu nota lui ancestral salbatica, era amplificat si de figura pitoreasca a „luptatorului”: sanguin in gesturi si vorba, voluminos la trup, cu barba „apostolica”, impunatoare!
In anul 1955, la prima editie a campionatului national de juniori, in finala s-au intalnit Constructorul Bucuresti si Locomotiva Grivita Rosie. La prima echipa (in care alaturi de Ad.Mateescu, I.Sava, S.Niculescu, M.Horsa, Th.Witing, Gr,Antimoianu jucam si eu), antrenor era vestitul Mítica Ionescu iar la griviteni tanarul Tudor George. Chiar de atunci acesta spargea tipare facand dovada unei pedagogii speciale, care prin inedit (le mai si recita poezioare copiilor veniti la joaca), strangea in jurul balonului oval un grup extraordinar de valori sportive si umane, ce in urmatorii ani avea sa domine net disputa juniorilor. La imboldul lui Ahoee rugbyul nostru avea sa se imbogateasca cu mari talente precum: Bebe Nasta, M. Tibuleac, M.Oblemenco, M.Vusec, V.Irimescu si multi altii.
Daca in acea finala (arbitrata de Titi Ionescu), antrenorul Ahoee a fost mai mult poet iar laurii au revenit Constructorului, in editiile urmatoare (1956 si 1957) titlul a reveni clar grivitenilor, antrenorul-poet luandu-si portia de glorie sportiva, pentruca cea poetica avea sa-i revina peste ani cu vasta-i trilogie.
In volumul „Sub semnul lui Hercules” rugbyului si oamenilor lui, poetul le-a inaltat „coloana inifinita” de sublim.
In anul 1986 la aniversarea a 10 ani a CSS Locomotiva i-am cerut poetului sa-mi faca versurile unui imn-mars pentru echipa. M-a chemat la el acasa, locuia pe langa Stadionul Dinamo. Cam intr-o jumatate de ora mi-a dat versurile, din care redau refrenul:
Locomotiva club de c.f.r.-isti
Locomotiva club de bravi rugbysti
Rugby-i viata, lupta, joc sublim
Rugby-i tineretea ce-o traim.
Ce m-a frapat, pe langa rapiditatea versificarii, a fost pozitia in care creia. Bine, locuinta era ca al unui mare boem, un fel de hippy. Acesta, culcat pe spate si fara perna, picior peste picior cu un caiet desupra pieptului scria intr-o pozitie destul de incomoda. M-am gandit atunci ca maestrul isi cinstea marele lui talent poetic cu un chin aidoma rugbystic, luat de prin placaje si gramezi spontane.
In fine, gandesc acum ca la imboldul generos si rascolitor al jurnalistului, Ahoee, acel minunat om, acea figura sclipitoare, merita sa adune la blogul sau tot omagiul si admiratia pentru splendoarea ce a daruit-o sufletelor noastre.
Probabil, si cu siguranta, cei care ii poarta totala recunostinta pentru botezul intru rugby, fostii lui juniori de acum o jumatate de secol, nu vor ramane ultimii la acest portret-remeber.
Salut cu caldura toata lumea rugbyului nostru.
VASILE CONSTANTIN-MAO
